Distribuiți conținutul mai departe!
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares
Unul dintre argumentele cele mai vehemente împotriva Bitcoin se referă la posibilitatea de a trimite bani instant și într-un mod anonim. Dacă ascultăm discursuri ale politicienilor și bancherilor din toată lumea, putem observa tendința de a preciza posibilitatea de a finanța organizații teroriste și de a cumpăra arme și droguri.

În realitate, termenul de anonimitate folosit de către acești critici se referă la descentralizare și la faptul că transferurile sunt validate fără supravegherea unei autorități “certificate”. Băncile pot selecta clienții și pot refuza sau anula tranzacții, în timp ce guvernele pot implementa diverse tipuri de sancțiuni împotriva acțiunilor care nu îi susțin politica. În tot acest timp, Bitcoin este universal, global și inclusiv, realizând tranzacții pentru oricine face parte din rețea.

Însă problema fundamentală a articolului este conceptul de anonimitate. Și cât timp toate tranzacțiile sunt afișate și pot fi consultate oricând într-un registru public precum Blockchain.info, nu se poate vorbi deloc despre schimburi anonime.

Fiecare operațiune care folosește lanțul de blocuri este transparentă, fiecare Bitcoin emis vreodată are un istoric ce poate fi urmărit și multe alte detalii pot fi verificate oricând.

Bitcoin și toate celelalte criptomonede derivate sunt realizate în spiritul transparenței și al încrederii între participanți. Guvernul și Banca  Națională a României nu au nivio idee despre locul unde se află fiecare leu emis și despre tranzacțiile care se efectuează, dar Bitcoin este o bancă deschisă tuturor unde totul poate fi găsit.

Dacă un criminal primește o anumită sumă de Bitcoin și scoate bani lichizi dintr-un bancomat, atunci operațiunea va apărea în registru. Singura diferență majoră este că informațiile afișate includ coduri reprezentative (sau pseudonime) pentru portofelele electronice prin care se efectuează tranzacția.

Sursă Imagine: Totalbitcoin.org

 

În situația în care serviciile secrete ar fi interesate de asigurarea securității, ar putea afla despre intenția de a transfera Bitcoin din timpul conversațiilor și se poate lua măsura la timp fără a da vina pe mijlocul de plată. Din păcate, nu așa funcționează organizațiile guvernamentale în relație cu tehnologiile considerate rivale pentru sistem.

Este exact ca într-o conversație din anii 1990 de pe mIRC, unde toți utilizatorii puteau folosi un pseudonim pentru a trimite mesaje, doar că schimburile de acum includ criptovalute.

Într-un viitor apropiat, guvernele ar putea solicita înregistrarea portofelelor electronice pentru criptomonede în baze de date propri, urmărind impozitarea mai facilă. Dar măsura s-ar putea dovedi ineficientă pentru scopul stabilit pentru că există alte monede precum Monero, care nu pot fi depistate.

Prin urmare, este important să distingem între pseudonim și anonim, întrucât Bitcoin este un sistem bancar global care poate schimba definitiv felul cum percepem și tranzacționăm valori. Tehnologia este visul oricărui individ și/sau comerciant preocupat de autonomie și independență față de autorități și guvernele cele mai inteligente vor ști exact cum să gestioneze situația pentru a maximiza puterea financiară pe piețele internaționale. Și, din păcate, se pare că România va rămâne din nou în urmă.

  •  
    2
    Shares
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Share:
Scris de Vlad Costea
Fondator al site-ului Lumea Cripto, entuziast al criptomonedelor și student doctorand care scrie o teză despre descentralizarea guvernanței internetului (împotriva voinței profesorului coordonator). Îmi place să scriu și în timpul liber colaborez cu Litecoin Foundation pentru newsletterul lunar, dar și cu revista NIVELUL2 (unde recenzez jocuri retro). Am aflat prima dată despre Bitcoin în anul 2014 când studiam la Paris și mi s-a cerut să realizez o prezentare despre tehnologia care stă la baza lui, dar am fost prea fraier să cumpăr câteva unități și trebuie să mă obișnuiesc cu ideea că am ajuns prea târziu la petrecere și nu voi deveni niciodată milionar în criptomonede. Din fericire, scopul meu nu este îmbogățirea și cred mai degrabă în puterea tehnologiei de a schimba felul cum tranzacționăm valori, semnăm contracte și interacționăm cu tehnologia.