Criptomonedele Trebuie Ținute În Portofele Electronice, Nu În Bănci

Distribuiți conținutul mai departe!
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share
Evenimentul cel mai recent care a generat o scădere rapidă a prețului Bitcoin și a redus întregul capital de piață al criptomonedelor este presupusa spargere a unor conturi de utilizator de pe site-ul Binance. Pe scurt, mai mulți utilizatori au semnalat faptul că le-au dispărut critpomonedele din conturi și au fost efectuate tranzacții fără știrea lor. Inițial s-a crezut că este vorba despre vreo spargere a sistemului de securitate, însă ulterior s-a dovedit că vina a aparținut utilizatorilor pentru că nu și-au protejat conturile corespunzător și s-au expus atacurilor. Puteți citi mai multe despre acest evenimente aici.

Însă, chiar dacă situația ar fi fost reală, nu ar fi fost prima dată când un vânzător important de criptomonede pierde milioane de dolari din cauza unor breșe de securitate. În 2014, site-ul japonez Mt. Gox a fost spart de către hackeri și s-au furat aproximativ 740.000 de unități de Bitcoin din conturile clienților. La momentul respectiv, Mt. Gox era cel mai mare comerciant de Bitcoin din lume și rula 6% din masa monetară disponibilă. Consecința a fost o prăbușire drastică a prețului și o scădere masivă a încrederii în criptomonede. Despre cazul site-ului japonex puteți citi aici.

Cum ar putea cineva să aibă încredere în băncile și comercianții de criptomonede dacă nu sunt capabili să securizeze fondurile investite? Ei bine, exact aici este greșeala: criptomonedele nu trebuie să fie păstrate de altcineva, ci fiecare utilizator trebuie să fie propria bancă prin intermediul portofelelor electronice!

Un portofel electronic este un nod conectat la rețea care ajută la stocarea individuală și sigură a criptomonedelor.

Puteți să îl numiți un registru electronic, dacă vreți, pentru că se află în comunicare cu lanțul de blocuri al monedelor și realizează un consens în ceea ce privește propriile tranzacții. Ai trimis sau ai primit monede? Software-ul de la bază va înregistra aceste modificări și se va ocupa de partea de validare. Totul este rapid și simplu, exact ca în cazul interfețelor pentru internet banking.

În formele inițiale era destul de dificil să accesezi o astfel de aplicație și presupunea cunoștințe de programare. Dar timpurile s-au schimbat și, la fel cum internetul a dobândit interfață grafică prin dezvoltarea browserelor de tip Netscape și Internet Explorer, portofelele electronice au devenit mai accesibile și prietenoase cu utilizatorii.

Acum fiecare criptomonedă legitimă, care își respectă investitorii și caută să atingă un nivel cât mai mare de descentralizare, oferă un soft pentru portofel electronic pentru a stoca investițiile. Serviciile pentru Bitcoin sunt asigurate de ArcBit, Bitcoin Core, Bitcoin.com (care asigură suportul și pentru Bitcoin Cash) și Blockchain.info (printre multe altele), Ethereum are versiuni oficiale pentru toate platformele și sistemele de operare imaginabile, iar Litecoin are Loaflet (disponibil pentru iOS și Android). Acestea sunt doar câteva dintre exemplele sigure și există zeci de alternative - atenție însă la sursă pentru a evita instalarea de softuri malițioase care pot spiona activitatea pentru ca ulterior să sustragă fonduri. Dacă folosiți variante oficiale și recunoscute de către comunitate, atunci totul este în regulă. Există și variante hardware reprezentate cel mai bine de Ledger Nano S și Trezor, realizate special pentru cei care vor să cumpere și să-și țină criptomonedele la păstrare pentru o perioadă îndelungată (sunt un tip de stick-uri USB care se conectează la lanțurile de blocuri prin intermediul unor chei criptate și facilitează operațiunile în siguranță).

Așa arată interfața portofelului electronic Blockchain.info, disponibil pentru Bitcoin și Ethereum. Este disponibil pe iOS și Android, oferă o stocare mai sigură decât în cazul băncilor de criptomonede și facilitează eventualele plăți.

Care sunt avantajele păstrării criptomonedelor într-un portofel virtual individual? În primul rând, nu trebuie să te mai bazezi pe securitatea oferită de site-ul care ți-a vândut criptomonedele. În al doilea rând, îți este mai la îndemână să faci cumpărături, mai ales dacă ai una dintre aplicațiile de pe telefon. Tot ce trebuie să faci este să introduci adresa portofelului electronic sau să scanezi un cod QR folosind camera.

Fiecare portofel electronic este format dintr-un cod public (public key) și unul privat (private key).

Pentru a înțelege mai bine fenomenul, să ne gândim la sistemul de vot prin corespondență, unde se folosesc două plicuri complementare: primul dezvăluie doar identitatea și adresa, în timp ce al doilea este sigilat și conține buletinul de vot care nu poate fi deschis până în momentul numărării. Diferența majoră este că acest cod privat este făcut pentru a fi păstrat doar pentru propria persoană (sau pentru a fi lăsat moștenire). Este echivalentul PIN-ului de la cartea de credit, în timp ce codul IBAN este public.

Dacă vreți, spre exemplu, să donați o cantitate de Bitcoin către Lumea Cripto, puteți pur și simplu să scanați acest cod care reprezintă cheia publică. Principiul este identic pentru efectuarea de plăți.

Însă codul privat are în general două forme care oferă siguranță și certitudinea că întotdeauna operațiunile sunt efectuate de către titular: un PIN de 4-6 cifre care decriptează informațiile și oferă acces rapid la cont și ceea ce se numește "paper key", reprezentat de o serie de cuvinte generate automat care sunt unice și desemnează portofelul electronic respectiv. În situația în care PIN-ul este introdus greșit de mai multe ori, atunci se va cere scrierea unei parole mai elaborate sau a câtorva cuvinte alese aleatoriu care stabilesc identitatea portofelului ca nod în lanțul de blocuri. Sună complicat, este un proces mult mai elaborat decât în cazul băncilor, dar utilizarea a devenit mult mai prietenoasă și imită serviciile de internet banking.

Dacă se întâmplă să vi se fure telefonul sau calculatorul pe care aveți instalat portofelul electronic, puteți recupera criptomonedele atunci când folosiți codul privat și seria de cuvinte generată pentru securitate suplimentară. Fondurile nu se pot pierde cât timp sunteți singura persoană care le poate accesa și deține toate cheile de acces (PIN, cod QR și cod privat în formă text).

Există însă un mare dezavantaj: atunci când ești propria bancă, nu există nimeni care să ofere ajutor în cazul în care ai pierdut codurile. Nimeni altcineva nu le stochează și nu le poate accesa.

Pentru mulți cumpărători este mult mai simplu să păstreze monedele în băncile de criptomonede și să le tragă la răspundere atunci când apar incidente pentru a nu-și pot asuma responsabilitatea propriilor fonduri. Vestea proastă este că încă nu există modalități legale de a da în judecată un astfel de vânzător pentru că practic serviciile oferite nu sunt prevăzute în articole de legislație și devine dificil să fie incriminați.

Portofelul hardware este cel mai sigur pentru păstrarea pe termen lung a criptomonedelor, dar nu oferă facilitățile de plată din aplicațiile pentru calculatoare și telefoane mobile. Atenție însă: nu le cumpărați resigilate pentru că ar putea conține softuri realizate pentru a vă fura monedele! Sursă Imagine: Buybitcoinworldwide

Mai mult, transferurile de criptomonede sunt imutabile și nimeni nu poate interveni asupra tranzacțiilor deja efectuate pentru a returna sume: dacă banca de monede tradiționale, în calitate de autoritate centralizată, are puterea de a returna bani în urma unei simple cereri și a unei investigații, criptomonedele nu se bucură de această sabie cu două tăișuri (pot exista cazuri când cumpărătorii care folosesc cărți de credit solicită returnarea fondurilor, dând naștere unor conflicte). Odată ce ai trimis Bitcoin sau orice altă valută digitală, trebuie să știi că singurul mod de a primi suma înapoi este printr-o înțelegere cu destinatarul. Scopul descentralizării este și acela de a elimina autoritățile care pot interveni arbitrar, cu scopul de a crea un mediu bazat pe încredere reciprocă între participanți și o cultură globală a corectitudinii.

În concluzie, dacă vrei să eviți situațiile neplăcute când vânzătorul care îți stochează criptomonedele este atacat de hackeri și pierde investițiile tale, este mai bine să îți asumi responsabilitatea de a păstra singur valutele. Există suficiente modalități sigure, iar o astfel de inițiativă te va ajuta să înțelegi mai bine cum funcționează lanțul de blocuri și care este adevăratul spirit al descentralizării.

 

 

Surse:

Articol Coindesk despre presupusa spargere a Binance: https://www.coindesk.com/funds-safe-binance-denies-crypto-hack-rumors/

Articol despre Mt. Gox: https://blockonomi.com/mt-gox-hack/

  •  
    1
    Share
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Share:
Scris de Vlad Costea
Fondator al site-ului Lumea Cripto, entuziast al criptomonedelor și student doctorand care scrie o teză despre descentralizarea guvernanței internetului (împotriva voinței profesorului coordonator). Îmi place să scriu și în timpul liber colaborez cu Litecoin Foundation pentru newsletterul lunar, dar și cu revista NIVELUL2 (unde recenzez jocuri retro). Am aflat prima dată despre Bitcoin în anul 2014 când studiam la Paris și mi s-a cerut să realizez o prezentare despre tehnologia care stă la baza lui, dar am fost prea fraier să cumpăr câteva unități și trebuie să mă obișnuiesc cu ideea că am ajuns prea târziu la petrecere și nu voi deveni niciodată milionar în criptomonede. Din fericire, scopul meu nu este îmbogățirea și cred mai degrabă în puterea tehnologiei de a schimba felul cum tranzacționăm valori, semnăm contracte și interacționăm cu tehnologia.